Manchester United este interesată de achiziționarea atacantului spaniol Fernando Llorente, de la Athletic Bilbao, conform cotidianului Daily Mail. Șefii de pe Old Trafford par dispuși să plătească inclusiv clauza de reziliere pe care gruparea bască i-a fixat-o fotbalistului în vârstă de 26 de ani, cifrată la 36 de milioane de euro.
Llorente mai este monitorizat și de alte cluburi importante din Europa, cel mai pregnant manifestându-și interesul cei de la Real Madrid. Tottenham și Liverpool l-au dorit și ele în această iarnă, însă au fost descurajate de prețul mare cerut de șefii lui Bilbao.
Fernando Llorente, care este și internațional spaniol, a marcat 16 goluri în acest sezon, 15 în Primera Division și unul în Cupa Regelui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER